NEXT PROJECT |
|
Kazimir Kurta pare a fi omul care, odată ce și-a găsit drumul, îl parcurge, fără abatere, fără complexante întrebări ori experimente de dragul experimentului. Îl parcurge aidoma pelerinului care știe, de la bun început, încotro să-și îndrepte pașii, cu cîtă credință și cît devotament, pentru a ajunge acolo unde îl așteaptă acel „acasă” spiritual pentru care i-a (și) fost dat să plece la drum. Nu tocmai obișnuită în lumea artistică, lume mai degrabă măcinată de interogații, de spaime dar și speranțe – acestea, adesea „fără speranță”! –, o astfel de devoțiune i-a adus lui Kazimir un loc stabil în aprecierea publicului iubitor de pictură, l-a „consacrat”, altfel spus, în galeria artiștilor agreați pe simeze și în colecții private ori publice.
Conturul drumului său este, evident, cel generat de spectaculoasa paradigmă cromatică în care își desfășoară mesajul plastic (spuneam, cîndva, că la el pînă și albul este o culoare!), nu mai puțin însă de obsedanta temă a „arborelui”, metaforă deopotrivă a vieții și a extincției, de vreme ce arhitectura peisajului „cu copaci” alătură siluetele verticale ale acestora (de regulă, marginale ori de fundal), siluetelor frînte (ocupînd centrul pînzei, tot de regulă) și „înfrînte” poate chiar de propria lor verticalitate; ori, de propria lor aspirație spre un cer neliniștit, amenințător chiar și atunci cînd norii par pașnici, ori turbulențele vîntului sunt abia sugerate. Dacă un astfel de „înțeles” al temei este și cel dat de artist pînzelor sale, nu avem de unde să știm, pentru că pelerinul, cum spuneam, nu se dezvăluie (explicit) sub specie dramatică, discreția comunicării lăsîndu-se acoperită de fantasmele culorii și bucuria revărsării ei pe pînză. Iar acolo unde metafora nu-și mai găsește locul, în portret în primul rînd, artistul recompune realitatea cu un alt soi de devotament, cel al reprezentării fidele, pe tonuri mai degrabă sobre, reținute, tinzînd să recupereze doar prezența fizică, vizibilă a subiectului, nu și configurația intimă a acestuia, partea lui de trăire spirituală, dramele, traumele ori bucuriile sale. Cu o notabilă excepție – portretul regretatului prieten, istoricul Valeriu Leu. Și cu o hotărîtă, dar și enigmatică provocare: autoportretul. Ambele lăsînd să se întrevadă și ceea ce se află dincolo de oglindă, dincolo de cotidian. Ada D. Cruceanu martie 2018, Reşiţa |
Picturile lui Cazimir Kurta ne poartă spre o lume aparent trecătoare. Eu le prefiguram din tinereţe, când reporter fiind la Radio Timişoara, admiram penelul tânărului artist de atunci.
O cultură spune: Când soarele ajunge în Crucea amiezii stă o clipă şi atunci pe pământ se poate întâmpla orice...chiar şi existenţa noastră - aş adăuga eu. Acum, după ani...reîntîlnesc sunetul locului natal. Mă aplec sub candela veche, lângă Calendarul bisericesc, în casa părinţilor mei tineri. Aici aud cum clipele eternităţii, ca boabele de nisip, formează deşerturi cosmice, prin care alunecă picioarele sfinte ale Mântuitorului. Izvoarele fiinţei mele cad în genunchi, purtându-mi glasul: Doamne, treci şi pragul casei neamului meu de ţărani! Eu nu sunt vrednic să-ţi desleg curelele sandalei... ...Dealuri curbate peste îndoială, nopţile albe curgând în şiştare. Flăcări de păsări în ciocuri duceau timpul înalt al bunicilor, nu purtător de împăraţi ci străveziu precum un duh... Departe de orice cuvînt, timpul acesta îl pun, glie curată, oriunde paşii îmi lunecă. Nicolae Dolângă Timișoara 2016 |
Într-o ,,epoca” în care paradoxul se situează între timp pierdut și metafizică cu greu îmi vine să mai abordez subiecte care merită consemnate. Pe cine mai interesează astazi pasiunea? Pe cine mai preocupă, măcar pentru o bucată infimă de timp, starea individului? Cine se mai intreabă de ce viața nu ne mai raspunde la apeluri? ...Ce să zic? Sunt tentat să nu mai scot un cuvânt, ca după aceea aproape instantaneu să ajung la concluzia că de fapt lenea ca și somnul rațiunii naște monștrii. Dacă m-aș opri din spus ar fi ca și cum aș accepta, fie somnul rațiunii fie lenea.
Cam alambicată introducerea mea și desigur vă întrebați de ce ,,doamne iartă-mă” a trebuit să mă dau de-a ,,roata” ca să zic franc verde în față: domnilor, artistul nu e ca tot omul de rând (ca să-l parafrazez cumva pe Nichita Stănescu) artistul nu își poate permite … să aibe viață personală. El trăiește o permanentă fantasmă. Într-un fel fantasma artistului este o altă dimensiune a perceperii realității. Nimic nu poate înlocui starea de creație … Absolut nimic. Cei care trăiesc inafara ei nu-și pot imagina nici măcar vag unde te poate purta vântul și forța creației. Da, forța … Creația ca toate stările formidabile, este o proiecție a forței universale. Artistul este de fapt doar un ,,ales”. Un ales care trăiește intens starea de performanță a creației. Ei bine, Cazimir trăiește de o bună bucată de vreme (45 de ani), vibrând. Vibrând datorită culorii. Doar cine nu a atins pensula și nu a amestecat, aparent haotic, culoarea, pigmentul sau emulsia nu-și poate imagina vraja detasarii de realitatea aparenta.Atelierul, campul de desfasurare a ,,jocului” artistic trebuie definit extreme de corect. El da dimensiunea exacta celui care-l stapaneste. Din acest punct de vedere Cazimir a reușit să dezvolte o simbioză perfectă cu spațiul care-l promovează. Culoarea, tușa, și dăruirea face din Kurta Cazimir un reper de necontestat al conscvenței pasiunii creatiei. Nimic nu-l face să renunțe la modul de viață ales cu mult timp în urmă și asta ar trebui să fericească OMUL și mentalul colectiv. Kurta Cazimir se ține de promisiune făcută față de el însuși nerenunțând sub nici o formă la contactul cu dimensiunea creației.
N.D. Vlădulescu
Reșița
august 2012
Cam alambicată introducerea mea și desigur vă întrebați de ce ,,doamne iartă-mă” a trebuit să mă dau de-a ,,roata” ca să zic franc verde în față: domnilor, artistul nu e ca tot omul de rând (ca să-l parafrazez cumva pe Nichita Stănescu) artistul nu își poate permite … să aibe viață personală. El trăiește o permanentă fantasmă. Într-un fel fantasma artistului este o altă dimensiune a perceperii realității. Nimic nu poate înlocui starea de creație … Absolut nimic. Cei care trăiesc inafara ei nu-și pot imagina nici măcar vag unde te poate purta vântul și forța creației. Da, forța … Creația ca toate stările formidabile, este o proiecție a forței universale. Artistul este de fapt doar un ,,ales”. Un ales care trăiește intens starea de performanță a creației. Ei bine, Cazimir trăiește de o bună bucată de vreme (45 de ani), vibrând. Vibrând datorită culorii. Doar cine nu a atins pensula și nu a amestecat, aparent haotic, culoarea, pigmentul sau emulsia nu-și poate imagina vraja detasarii de realitatea aparenta.Atelierul, campul de desfasurare a ,,jocului” artistic trebuie definit extreme de corect. El da dimensiunea exacta celui care-l stapaneste. Din acest punct de vedere Cazimir a reușit să dezvolte o simbioză perfectă cu spațiul care-l promovează. Culoarea, tușa, și dăruirea face din Kurta Cazimir un reper de necontestat al conscvenței pasiunii creatiei. Nimic nu-l face să renunțe la modul de viață ales cu mult timp în urmă și asta ar trebui să fericească OMUL și mentalul colectiv. Kurta Cazimir se ține de promisiune făcută față de el însuși nerenunțând sub nici o formă la contactul cu dimensiunea creației.
N.D. Vlădulescu
Reșița
august 2012
Cazimir non si lascia sfuggire le sperimentazioni sul suo stesso volto, con autoritratti che diventano un flash da ironico a corrusco vari momenti autobiografici, in una visionarietà surealista.
Si deve partire per una coretta lettura dell'opera di Cazimir, dalla sua capacità tecnica di usare e armon izzare i colori, di delineare le figure, contrasti e sfumature, sensazioni ed effetti.
Il mondo cui si ispira è quello classico rivisitato nel mito attraverso la pienezza formale manieristicae barocca. Cazimir potrebbe definirsi pittore del pensiero; contro il convenzonalismo, il quotidiano.
La sua pittura dichiara l' annullamento del tempo, artista la cui vita corrisponde con l'arte e l'arte con la vita, da anni incrocia con perseveranza i suoi passi della coerenza e della propria verità interiore, che lo hanno condotto a lavori di grande impatto visivo. Cazimir cerca l'essenza della sua energia, gli universi interiori di un teatro umano da rileggere in un'ottica meditativa.
Mariana Paparà
agosto 2012
Si deve partire per una coretta lettura dell'opera di Cazimir, dalla sua capacità tecnica di usare e armon izzare i colori, di delineare le figure, contrasti e sfumature, sensazioni ed effetti.
Il mondo cui si ispira è quello classico rivisitato nel mito attraverso la pienezza formale manieristicae barocca. Cazimir potrebbe definirsi pittore del pensiero; contro il convenzonalismo, il quotidiano.
La sua pittura dichiara l' annullamento del tempo, artista la cui vita corrisponde con l'arte e l'arte con la vita, da anni incrocia con perseveranza i suoi passi della coerenza e della propria verità interiore, che lo hanno condotto a lavori di grande impatto visivo. Cazimir cerca l'essenza della sua energia, gli universi interiori di un teatro umano da rileggere in un'ottica meditativa.
Mariana Paparà
agosto 2012
Între un interviu pe care l-am realizat la Reşiţa acum patru decenii cu Cazimir Kurta, pentru Radio Timişoara, şi o recentă prezenţă la microfon pentru volumul,, convorbiri în asfinţit” se întinde o vreme remarcabilă a evoluţiei sale. De la tânărul artist ce intuia tainele lumii plastice la artistul complex, prezent cu lucrări pe meridianele terei, timpul şi spaţiul se desfăşoară în forme surprinzătoare, sub penelul ce prinde nuanţele culorii şi formei în clipa eternă şi inexplicabilă a existenţei umane. Dintre atâtea simboluri, iată, florile apar ca despărţirile noastre de lucruri, când coaja copacilor devine transparentă, lăsând privirile să pătrundă în miraculoasele trunchiuri, unde timpul îl vezi picurând. Fiecare călătorim către un punct al deschiderii universale.
Cumpene lungi de fântâne albastre, alb răsărit peste dealuri, intrând sunător în baladă.
Asfinţitul este despărţit de răsărit prin Noaptea creaţiei şi prin Ziua fără sfârşit a luminii şi culorii, lumina pe care luna n-*o are, dar o primeşte ca pe un destin, devenind schimbătoare ca toate în univers… Privesc un tablou şi pictorul pare să-mi spună : Pe scara anotimpului când trece ora ce uitarea o ridică, să nu loveşti cu umbra apa serii! Ascultă numai frunzele cum pică….
Nicole Dolângă – noiembrie 2010
Cumpene lungi de fântâne albastre, alb răsărit peste dealuri, intrând sunător în baladă.
Asfinţitul este despărţit de răsărit prin Noaptea creaţiei şi prin Ziua fără sfârşit a luminii şi culorii, lumina pe care luna n-*o are, dar o primeşte ca pe un destin, devenind schimbătoare ca toate în univers… Privesc un tablou şi pictorul pare să-mi spună : Pe scara anotimpului când trece ora ce uitarea o ridică, să nu loveşti cu umbra apa serii! Ascultă numai frunzele cum pică….
Nicole Dolângă – noiembrie 2010
Obiectul artistic semnat Kurat Cazimir rămâne, aşa cum a fost de la începutul carierei pictorului, un paradox. O ciudată suprapunere de epoci, şcoli, curente artistice, aleatoriu realizată, în care, de pildă, o anume rigiditate a formei şi a registrului cromatic aminteşte de epocile dinaintea descoperirii perspectivei, ori de ale unui surrealism târziu, peste care pasiunea pentru detaliu ar veni dinspre arta infantilă sa dinspre cea naivă. Tot astfel, un anume hieratism al liniei pare a fi inspiraţie bizantină , ca vitalismul debordând din întreaga lucrare să pară de factură renascentistă. Aşadar, înainte de a vorbi de ,,recuperările” ce determină epoca post – modernă. La Cazimir Kurta, cel care nu cultivă evanescenţa ori clarobscurul, întâlnim un principiu al ,, împăcării contrariilor” incitant, provocând atât o plăcere simplă a privirii lucrării, cât şi un recurs la istoria conţinută în pagina sa plastică.
Recursul său, de dată recentă, la temele simbolismului – în sensul direct al temei care să ascundă şi să dezvăluie totodată un act de comunicare prin simbol – este o dimensiune care – i îmbogăţeşte viziunea asupra substanţei artistice profunde, imemorial conservată în structura culturală a lumii. Este totodată semn al unei maturizări depline a unui artist care şi-a asumat, în mod şi într-un parcurs personal, uneori riscant desigur, redescoperirea şi reevaluarea continuum-ului artei plastice ca limbaj al destinului uman.
Ada D. Cruceanu- Reşiţa – mai 2010
Recursul său, de dată recentă, la temele simbolismului – în sensul direct al temei care să ascundă şi să dezvăluie totodată un act de comunicare prin simbol – este o dimensiune care – i îmbogăţeşte viziunea asupra substanţei artistice profunde, imemorial conservată în structura culturală a lumii. Este totodată semn al unei maturizări depline a unui artist care şi-a asumat, în mod şi într-un parcurs personal, uneori riscant desigur, redescoperirea şi reevaluarea continuum-ului artei plastice ca limbaj al destinului uman.
Ada D. Cruceanu- Reşiţa – mai 2010
Cu siguranţă, despre Cazimir Kurta se poate spune că este un romantic. Fără nici un fel de dubiu el se simte extrem de confortabil în acest teritoriu datorită limbajului şi reperelor proprii. Aceste două elemente esenţiale unui creator, indiferent de natura creaţiei, fac din el reprezentant fidel al propriului său stil. Cu o cromatică demnă de invidiat şi o tuşă plină de sensibilităţi, artistul îşi vede de drumul său în căutarea rimei plastice perfecte, exerciţiu de durată ce are ca scop înlesnirea cunoaşterii. O alchimie doar de el ştiută îl ajută pe artist să se exprime dezinvolt în acest teritoriu în care mulţi nu au curajul să intre, sau odată intraţi, pierd sensul orientării. În faţa unei ,, clientele” deja fidele Cazimir Kurta îşi etalează de ani de zile capacitatea de prestidigitator al culorii şi sensurilor aparent exploatate. El ne dovedeşte că peisajul, portretul şi natura statică sunt teme inepuizabile ce în continuare pot oferi provocări acelor ce îndrăznesc să le accepte.
Fără temă de desuet în fiecare zi artistul îşi consumă ritualul zilnic aproape cu religiozitate. Rutina a devenit credinţă şi preocuparea lui esenţială este ne abandonul. O renunţare şa reperele şi modul său de viaţă este aproape imposibilă. Eu cred că el are resurse pentru încă mulţi ani de explorare estetică. Aşa tenace cum îl ştiu, nu va abandona.
N.D. Vlădulescu
Reşiţa
mai 2010
Fără temă de desuet în fiecare zi artistul îşi consumă ritualul zilnic aproape cu religiozitate. Rutina a devenit credinţă şi preocuparea lui esenţială este ne abandonul. O renunţare şa reperele şi modul său de viaţă este aproape imposibilă. Eu cred că el are resurse pentru încă mulţi ani de explorare estetică. Aşa tenace cum îl ştiu, nu va abandona.
N.D. Vlădulescu
Reşiţa
mai 2010
Oglindire
Imaginând o retrospectivă Kurta Cazimir (de altfel, oricând posibilă), te poţi întreba care anume este cheia limbajului său plastic, prin ce se defineşte el ca artist care abordează, cu aceeaşi tenacitate, natura statică, peisajul ori portretul? Să fie constanta cromatică puternică, bine definită, aproape niciodată mizând pe nuanţă subiacentă ori pe translări evazive între o nuanţă sau alta? Să fie definirea riguroasă, uneori chiar rigidă, a tuturor componentelor ce alcătuiesc povestea (anecdotica) tablourilor sale? Să fie tratarea echidistantă a subiectului, fie el portret, fie peisaj ori o sumă de obiecte convenţional surprinse în aşa numita natură statică?
Înclin să cred că melanjul celor trei posibile atitudini – şi aptitudini - tehnice, dar cu un accent în plus pe cea din urmă, dezvăluie viziunea plastică a lui Cazimir, modul său de a recupera şi inventaria, de la aceeaşi distanţă şi cu aceeaşi rezonanţă non-sentimentală, o lume multistratificată în existenţa ei reală, planimetric-dinamică în realitatea ei plastică. Ca şi cum ar fiinţa în acelaşi timp şi în acelaşi spaţiu, numai ale pictorului.
Ada D. Cruceanu
Reşiţa 2009
Înclin să cred că melanjul celor trei posibile atitudini – şi aptitudini - tehnice, dar cu un accent în plus pe cea din urmă, dezvăluie viziunea plastică a lui Cazimir, modul său de a recupera şi inventaria, de la aceeaşi distanţă şi cu aceeaşi rezonanţă non-sentimentală, o lume multistratificată în existenţa ei reală, planimetric-dinamică în realitatea ei plastică. Ca şi cum ar fiinţa în acelaşi timp şi în acelaşi spaţiu, numai ale pictorului.
Ada D. Cruceanu
Reşiţa 2009
Regina unei tari ploioase
Religiozitatea cu care pictorul îşi execută ritualul zilnic, acel ritual legat strict de creaţia sa, mă duce cu gândul la armonia după care tânjesc atât de mulţi artişti; armonia cu sursa…trăitul întru creaţie, trăitul întru convingerea că tot ce faci e aşezat pe o direcţie ascensională şi constructivă în acelaşi timp. Pentru Cazimir Kurta, cel care şi-a descoperit vocaţia aproape natural, pictura a devenit o a doua natură. Manualitatea, simţul cromatic, discernământul compoziţional, toate acestea sunt instrumente pe care el artistul le solicită la maxim zilnic cu îndemânare şi pricepere. Trecând peste toate dilemele legate de “meserie” Cazimir Kurta convinge prin siguranţa cu care se foloseşte de tot ce înseamnă formula cromatică dar şi tematică. De la portret la peisaj, de la peisaj la natura statică. În ultimele sale lucrări putem observa o uşoară nelinişte, un neastâmpăr generator de direcţii noi. Circumspect, cu toate simţurile în alertă el se apropie (am putea spune cu precauţie) de matematica picturii existenţiale, de metafora, chiar de semnul şi formula metafizică. Cu dorinţa nedisimulată artistul se pregăteşte ,cred eu, de un salt tematic. Simte nevoia de un nou teritoriu, de o altă lume cu potenţial de oferte fără număr.
N.D.Vlădulescu
Reşiţa 2009
N.D.Vlădulescu
Reşiţa 2009
A szin - a forma nevében
Amintirea unei vacante de vara
Az alkotásának a tettében, Kurta Kázmér meglátni enged az illusztrációnak egy bizonyos változatát, vagyis ahogy minden ember állandóan magában tartogatja a gyerekkor kedves emlékeit. De a jelen helyzetben erre az alapra helyezkedik egyfajta megértés kettős értelemmel: egyfelől felfedezzük a táj egyik állapotát mint a festészet lehetőségét és másfelől, átérezve a festészetet mint a táj állapotát. Bármelyik festmény elkerülhetetlenül a táj felé hajlik.
Természetesen, ez a festészet, mely nem lehet más csakis tájkép és ezek a tájak, melyek nem lehetnek másak csakis festmények, képek, egy romantikus meglátás keretében tárul elénk. Úgyhogy fontossá vállik a tárgyak jellegzetessége, ami a részleteken keresztül kerül a vászonra. A részlet alakitja ki a külömbséget és elősegíti a motivumok identitását. A világ egymásmelléhelyezésekből alakul ki, a tárgyak egymás mellett állnak, ritkán keresztezik egymást, minden tárgy saját magát mutatja be, mintegy leszögezve, elhatárolódva. Nem változik, úgy marad örökre, megmeredve úgy ahogy látszik azon a helyen és abban a pillanatban.
Meghatározó fontosságú a részletezés, a kompozíciót alkotó részlet. A fény maga is minden alkalommal keresi a részletet, serkenti és fejleszti. Azonban, hangsúlyozni kell, hogy minden részlet kromatikus részlet és hogy a tárgyak létezésének álltalános anyaga a szín, a szinek rezgése, mert minden látott forma egy hangyabolynak tűnik, mintha egy apró rezgés lenne. A láthatóság minden iránya a mikrokoszmosz felé vezet, mintha a festő szeme előtt nem egy szemüveg, hanem egy nagyitó lencse lenne.
Emlitésre méltó, hogy ilyen körülmények között, úgy a szín, mint az ecset is hallgat a festőre. Konturálják a tárgyakat hűségesen, leírják és bemutatják őket, természetesen, egy lírikus légkörben. Lehetséges, hogy pontosan ez a lírikusság mint a látottak környezete és az érzelmek alkotta lelkiállapot teszi hogy Kurta Kázmér festőként érezzen, és eképpen cselekedjen. Vagyis úgy cselekedjen, hogy a valóságban látott világ ugyanaz maradjon a vásznon is. Természetesen a látvány és a kép egymáshozviszonyulásának a játéka ösztönzi a pillanatnyi helyzetet, vagyis a mű megalkotását - de az állandó helyzet az a festmény, mint rögzités, mint befejezett látvány és ami így marad végleg. Ez a természet, természet után, így fog maradni örökre. Mig a látvány átélt pillanata, a természet valoságában az az a pillanat volt és eltünt a semmiben, a világ nagy és állandó változásában, a vásznan levő látvány, mely model után volt alkotva, rögzitve lett úgy ahogy a festő az érzésével és a kezével felértékelte. Ilyen körülmények között nem szabad megfeledkezni annak a megértéséről hogy a szem másodlagos - csak a meglátás eszköze - és hogy az ecset szintén másodlagos - csak a festészet eszköze. Itt csak a szín a fontos, ugyanis az alkotja a formákat és a természetben lévő dolgokban rejlő anyagokat és nedveket és ezek mozgásának és rezzenésének a nevében viselkedik.
DR. IOAN IOVAN
egyetemi tanár
műkritikus
Természetesen, ez a festészet, mely nem lehet más csakis tájkép és ezek a tájak, melyek nem lehetnek másak csakis festmények, képek, egy romantikus meglátás keretében tárul elénk. Úgyhogy fontossá vállik a tárgyak jellegzetessége, ami a részleteken keresztül kerül a vászonra. A részlet alakitja ki a külömbséget és elősegíti a motivumok identitását. A világ egymásmelléhelyezésekből alakul ki, a tárgyak egymás mellett állnak, ritkán keresztezik egymást, minden tárgy saját magát mutatja be, mintegy leszögezve, elhatárolódva. Nem változik, úgy marad örökre, megmeredve úgy ahogy látszik azon a helyen és abban a pillanatban.
Meghatározó fontosságú a részletezés, a kompozíciót alkotó részlet. A fény maga is minden alkalommal keresi a részletet, serkenti és fejleszti. Azonban, hangsúlyozni kell, hogy minden részlet kromatikus részlet és hogy a tárgyak létezésének álltalános anyaga a szín, a szinek rezgése, mert minden látott forma egy hangyabolynak tűnik, mintha egy apró rezgés lenne. A láthatóság minden iránya a mikrokoszmosz felé vezet, mintha a festő szeme előtt nem egy szemüveg, hanem egy nagyitó lencse lenne.
Emlitésre méltó, hogy ilyen körülmények között, úgy a szín, mint az ecset is hallgat a festőre. Konturálják a tárgyakat hűségesen, leírják és bemutatják őket, természetesen, egy lírikus légkörben. Lehetséges, hogy pontosan ez a lírikusság mint a látottak környezete és az érzelmek alkotta lelkiállapot teszi hogy Kurta Kázmér festőként érezzen, és eképpen cselekedjen. Vagyis úgy cselekedjen, hogy a valóságban látott világ ugyanaz maradjon a vásznon is. Természetesen a látvány és a kép egymáshozviszonyulásának a játéka ösztönzi a pillanatnyi helyzetet, vagyis a mű megalkotását - de az állandó helyzet az a festmény, mint rögzités, mint befejezett látvány és ami így marad végleg. Ez a természet, természet után, így fog maradni örökre. Mig a látvány átélt pillanata, a természet valoságában az az a pillanat volt és eltünt a semmiben, a világ nagy és állandó változásában, a vásznan levő látvány, mely model után volt alkotva, rögzitve lett úgy ahogy a festő az érzésével és a kezével felértékelte. Ilyen körülmények között nem szabad megfeledkezni annak a megértéséről hogy a szem másodlagos - csak a meglátás eszköze - és hogy az ecset szintén másodlagos - csak a festészet eszköze. Itt csak a szín a fontos, ugyanis az alkotja a formákat és a természetben lévő dolgokban rejlő anyagokat és nedveket és ezek mozgásának és rezzenésének a nevében viselkedik.
DR. IOAN IOVAN
egyetemi tanár
műkritikus
Kurta Kázmér sokirányú festöi tehetség: mint a legújabban kiállított képei is bizonyiitják ezt: kiváló portréista, s nem jelent gondot számára egy-egy érzékeny (vagy érzeki) természeti kép, illetve - a műfajban már eleve benne rejlő szimbolizmust egyénitett kifejezéstárral árnyaló - csendélet megfestése sem. Enteriőrös aktjai mestermunkák, s nem áll tőle távol a lírai groteszk szemlélet sem.
A csendéleti témák között megjelennek a virágok, ám a hagyományos csokros beállításokat az előtér faktúrájával és a színháttér derengő mélységével egy látens természeti kőzegbe helyezi, s önmaga jelentésén túl a virágnak nemcsak jelképi szerepet ad, hanem a felület lírai expresszív kezelésével az a személyes belső érzlmek hordozója is lesz.
A virágcsendélet tehát lelki önarckép, olyan vallomás, amely kifejezi nemcsak a hangulatot, de tükrözi a világszemléletet is. Kurta Kázmérnál ehhez azokat a műveit idézhetjük, amelyeken a virág más (szintén) jelképi tartalmat hordozó tárgyakkal együtt jelenik meg.
Ilyen lehet a borospohár (például a virág az üres pohárban áll), vagy ilyen a látomásos - szimbólista műveken az utóbbi időben gyakran feltűnő, a bűnbeesést is jelképező, harapott alma. Az elmúlást nála nem a koponya idézi meg, hanem az égő cigaretta (s nem feltétlenül azért mert „koporsószög”), hanem azért, mert az elmúlás – az elégés – folyamatának egy pillanatát mutatja. A... kotta pedig egyszerre jelöli meg a félbehagyottságot és a zene esztétikai sajátosságaként az érzékivé váló, anyagtalan teljességet.
Gyakran látunk Kurta Kázmér művein valamilyen tájat, de rögtön leszögezzük, hogy bár vannak (lehetnek) valós természeti mintái, ezek is az aktuális hangulatok, állapotok s az érzelmek kifejezői. Mindezen túl az olykor misztikus kőzegbe transzponált tájban szellemiséget is keresünk: például hogyan lehet boldogulni érzelmileg az anyag által korlátozott létben?
Vitéz Ferenc
Műkritikus – Debrecen
Nezű ● Pont
Irodalmi és műveszeti folyóirat
3. évfolyam – 2008 November
A csendéleti témák között megjelennek a virágok, ám a hagyományos csokros beállításokat az előtér faktúrájával és a színháttér derengő mélységével egy látens természeti kőzegbe helyezi, s önmaga jelentésén túl a virágnak nemcsak jelképi szerepet ad, hanem a felület lírai expresszív kezelésével az a személyes belső érzlmek hordozója is lesz.
A virágcsendélet tehát lelki önarckép, olyan vallomás, amely kifejezi nemcsak a hangulatot, de tükrözi a világszemléletet is. Kurta Kázmérnál ehhez azokat a műveit idézhetjük, amelyeken a virág más (szintén) jelképi tartalmat hordozó tárgyakkal együtt jelenik meg.
Ilyen lehet a borospohár (például a virág az üres pohárban áll), vagy ilyen a látomásos - szimbólista műveken az utóbbi időben gyakran feltűnő, a bűnbeesést is jelképező, harapott alma. Az elmúlást nála nem a koponya idézi meg, hanem az égő cigaretta (s nem feltétlenül azért mert „koporsószög”), hanem azért, mert az elmúlás – az elégés – folyamatának egy pillanatát mutatja. A... kotta pedig egyszerre jelöli meg a félbehagyottságot és a zene esztétikai sajátosságaként az érzékivé váló, anyagtalan teljességet.
Gyakran látunk Kurta Kázmér művein valamilyen tájat, de rögtön leszögezzük, hogy bár vannak (lehetnek) valós természeti mintái, ezek is az aktuális hangulatok, állapotok s az érzelmek kifejezői. Mindezen túl az olykor misztikus kőzegbe transzponált tájban szellemiséget is keresünk: például hogyan lehet boldogulni érzelmileg az anyag által korlátozott létben?
Műkritikus – Debrecen
Nezű ● Pont
Irodalmi és műveszeti folyóirat
3. évfolyam – 2008 November
Kurta Cazimir este o voce particulară în ,,corul” celor care se ocupă cu pictura. Face asta de tare mulţi ani şi dovedeşte odată în plus, dacă mai era nevoie, că este loc pentru toţi. Şi-a găsit demult un strat social (cultural) căruia i se adresează. Este acceptat şi apreciat, când propune, în expoziţii (în ţară şi de multe ori în afara ei) tablourile sale în ulei. Acesta este tehnica lui preferată. Pictează portret, natură statică, peisaj sau compoziţii care se mişcă sore nonfigurativ.
Culoarea în lucrările lui Kurta Cazimir porneşte totdeauna de la model, de la ,,personajul principal”, celelalte elemente, secundare sau terţe, sunt supuse total. Ele trebuie să întregească o atmosferă, să-şi joace rolurile într-un scenariu corect.
Ideea de ,,rol” sau ,,scenariu” este continuată cu consecvenţă: într-o natură statică semnată de el vom găsi de pildă pipa, ceaşca, ibricul, ziarul, paharul, sticla, lumânarea, eventual fructe, dar nici într-un caz o păpuşă de plastic, alături.
,,Recuzita” trebuie să rostească o istorie coerentă. (nu doresc să-i sugerez o idee de compoziţie, dar sunt gata să pariez că într-o natură statică cu jucării , pictată de Cazimir nu vom găsi decât obiecte povestitoare de jocuri prunceşti, nimic străin, care să nu se lege logic).
Atunci când tema, motivul sau inspiraţia i-o impune, apelează la tehnici diverse: speculează efectele întâlnirilor suprafeţelor netede cu fuzionări ce amintesc acuarela pe care izbucnesc reliefuri rugoase sau juxtapune, tente plate lângă materie picturală aşternută prin gesturi spontane.
Supradimensionează uneori modelul, nu faţă de mărimea sa naturală, ci în raport cu obişnuita relaţie motiv – fundal, adică plin – gol, ajungând uneori să dea impresia că nu a pictat o floare ci monumentul acesteia (un fel de oglindire a oglindirii) iar un gard banal, capătă dimensiunile dramatice ale zidului chinezesc. Când pictează un peisaj cu o uşă ( simbolică) aceasta devine tablou în tablou şi pentru ca lucrurile să devină şi mai complicate, completează totul cu elemente abstractizante – linii care şerpuiesc aparent necontrolat şi capătă dimensiuni hibride: decorativ – melancolice.
Învecinări bizare, sacrificări ale proporţiilor sau culorilor obiectelor, mijloace pe care le întâlnim deseori la suprarealişti cu scopul vădit de a obţine o atmosferă stranie, neliniştitoare, nu vom găsi în pictura lui Kurta Cazimir - ,,straniul” la el va veni întotdeauna din ,,povestea” peisajului său din lumina care învăluie obiectele într-o natură statică.
Decorativismul, dramatismul uneori dus la graniţa melodramatismului care răzbate din lucrările lui Kurta Cazimir, îşi găseşte extrem de simplu drumul spre pereţii caselor acelor iubitori de artă, pentru care aceste valori încă sunt importante.
Petru Galiş
Timişoara
iulie 2004
Culoarea în lucrările lui Kurta Cazimir porneşte totdeauna de la model, de la ,,personajul principal”, celelalte elemente, secundare sau terţe, sunt supuse total. Ele trebuie să întregească o atmosferă, să-şi joace rolurile într-un scenariu corect.
Ideea de ,,rol” sau ,,scenariu” este continuată cu consecvenţă: într-o natură statică semnată de el vom găsi de pildă pipa, ceaşca, ibricul, ziarul, paharul, sticla, lumânarea, eventual fructe, dar nici într-un caz o păpuşă de plastic, alături.
,,Recuzita” trebuie să rostească o istorie coerentă. (nu doresc să-i sugerez o idee de compoziţie, dar sunt gata să pariez că într-o natură statică cu jucării , pictată de Cazimir nu vom găsi decât obiecte povestitoare de jocuri prunceşti, nimic străin, care să nu se lege logic).
Atunci când tema, motivul sau inspiraţia i-o impune, apelează la tehnici diverse: speculează efectele întâlnirilor suprafeţelor netede cu fuzionări ce amintesc acuarela pe care izbucnesc reliefuri rugoase sau juxtapune, tente plate lângă materie picturală aşternută prin gesturi spontane.
Supradimensionează uneori modelul, nu faţă de mărimea sa naturală, ci în raport cu obişnuita relaţie motiv – fundal, adică plin – gol, ajungând uneori să dea impresia că nu a pictat o floare ci monumentul acesteia (un fel de oglindire a oglindirii) iar un gard banal, capătă dimensiunile dramatice ale zidului chinezesc. Când pictează un peisaj cu o uşă ( simbolică) aceasta devine tablou în tablou şi pentru ca lucrurile să devină şi mai complicate, completează totul cu elemente abstractizante – linii care şerpuiesc aparent necontrolat şi capătă dimensiuni hibride: decorativ – melancolice.
Învecinări bizare, sacrificări ale proporţiilor sau culorilor obiectelor, mijloace pe care le întâlnim deseori la suprarealişti cu scopul vădit de a obţine o atmosferă stranie, neliniştitoare, nu vom găsi în pictura lui Kurta Cazimir - ,,straniul” la el va veni întotdeauna din ,,povestea” peisajului său din lumina care învăluie obiectele într-o natură statică.
Decorativismul, dramatismul uneori dus la graniţa melodramatismului care răzbate din lucrările lui Kurta Cazimir, îşi găseşte extrem de simplu drumul spre pereţii caselor acelor iubitori de artă, pentru care aceste valori încă sunt importante.
Petru Galiş
Timişoara
iulie 2004